Maria,(sora lui Moise) prima femeie prooroc
Exod 2,15, Numeri 12.


"Ce greu e să fii rob evreu!"
Zicea Maria-n gândul său.
Deşi copil încă era
Văzuse toată viaţa grea

Ce o duceau părinţii săi.
Văzuse egiptenii răi
Cu ură cum îi asupreau
Şi la munci grele îi puneau.

Dar cel mai tare o durea
Când o vedea pe mamă-sa
Că n-are tihnă, niciun pic
Şi mai ales, de când cel mic

În taină mare s-a născut,
Mamei, mai rău i s-a făcut.
La pieptul ei mereu îl strânge,
Apoi ascunsă stă şi plânge

Fiindcă slujbaşii de-împărat
Pe toţi băieţii mici i-a luat
De lângă sânul mamelor,
Cu toată-mpotrivirea lor.

I-au aruncat în râu pe toţi.
Au fost în ţară, mii de morţi!
Şi mii de mame-au plâns amar
Să-i scape, însă, în zadar!

Fiindcă porunca a fost clară:
"Orice băiat evreu să moară!
Să piară neamul evreiesc!
Iar pân-atunci, cei ce muncesc

Ca robi, să fie chinuiţi,
Batjocoriţi şi schingiuiţi.
Să li se dea munci şi mai grele,
Să nu umble după himere!

Altfel, o să li se năzare
Şi or să vrea eliberare."
Asta-i porunca ce a dat
Al Egiptului împărat.

"O, Doamne! Bine că sunt fată!"
Zicea Maria-nfricoşată.
Altfel, de mult aş fi pierit!
Dar frăţiorul meu iubit

Oare cu el, ce s-o-ntâmpla?
Îl vom putea salva cumva?
Mama îmi zice tot mereu
S-avem credinţă-n Dumnezeu.

Fiindcă bătrânii povestesc
Că neamul nostru, evreiesc,
Va fi curând, curând salvat
Şi din Egipt eliberat.

Că-n vremurile ce-au apus,
Dumnezeu, sfântul, ar fi spus
Că ne va scoate din robie
Şi neamul nostru o să fie

Un neam ales, deosebit,
De Dumnezeu călăuzit.
Mama, rugându-se plângând,
Speră că va veni curând

Această vreme de salvare
Şi vom pleca în ţara-n care
Nu e robie, nici durere
Ci curge doar lapte şi miere.

Unde strămoşii noştri-au stat
Şi Dumnezeu i-a ajutat.
Dar de vreo două zile-ncoace
Mămica mea, tot timpul tace.

Din papură a împletit
Un coşuleţ şi l-a lipit
Cu smoală şi apoi cu lut.
Pentru ce oare l-a făcut?

O vorbă nimănui n-a spus.
Dar iată, astăzi l-a adus,
A aşternut un scutecel
Şi pe cel mic, l-a pus în el.

Apoi mi-a zis:"Tiptil-tiptil,
Ne ducem mâine-n zori la Nil.
Un loc ascuns vom căuta
Şi între trestii-l vom lăsa".

Mai zise mama: "Cine ştie?
Poate că s-ar putea să fie
Vreo egipteancă mai miloasă
Şi-l va lua la ea acasă!

Decât să-l vedem înnecat,
Mai bine de păgâni luat!
Că poate Domnul Dumnezeu
Îl va feri de orice rău.

La noi, nu-l mai putem ascunde.
N-avem nici cum, n-avem nici unde.
C-am auzit: iar vin slujbaşii
Ca să omoare copilaşii!

Tu să te-ascunzi şi să păzeşti.
Să nu te-arăţi, să nu vorbeşti!
Iar când slujbaşii or să treacă,
Să-l ţii ascuns şi fă-l să tacă.

Şi numai dacă cineva
Îl va găsi şi-l va lua,
Numai atunci, prevăzătoare
Poţi să ieşi din ascunzătoare.

Ai grijă şi păzeşte bine!
Acum, depinde doar de tine
Să nu se-ntâmple nimic rău.
Apoi, păzească-l Dumnezeu!"

Şi chiar aşa s-a şi-ntâmplat!
Căci Domnul nostru l-a salvat;
L-a luat fiica-împăratului,
Iar mama a fost doica lui.

Că eu, văzând că vrea să-l ia
Prinţesa şi să-l crească ea,
Din stufărişuri am ieşit
Şi repede m-am oferit

Ca să-i aduc o doică bună.
Apoi, fugind ca o nebună,
Eu am chemat-o şi pe mama.
...Şi uite-aşa...nici nu-mi dau seama

Cum ani, atâţia au trecut...
Vreo şaizeci, poate şi mai mult
Din ziua când a fost salvat
Moise, cel binecuvântat.

Pentru c-aşa a fost numit
El, de prinţesa din Egipt.
Acum iată-l conducător
Al numerosului popor

Ce strigă-atât de fericit
Că Dumnezeu l-a izbăvit.
Uite-l, cum cântă Domnului!
Ce fericită-i faţa lui!
...

Cu-astfel de vorbe-a povestit
Maria, cum s-a împlinit
Promisiunea Domnului
Pentru întreg poporul Lui.

Pe care l-a eliberat
Şi-acuma, iată-l, e salvat!
"Domnul a despicat chiar marea
Să ne deschidă nouă calea!

Căci peste călăreţ şi cal
S-a prăvălit val după val.
Cântaţi, femei, cu mine-odată!
Şi să nu uitaţi niciodată

Ce mare Dumnezeu avem!
Cu toţi să-L binecuvântăm,
S-L lăudam, să Îl slăvim,
În cântece să-L preamărim!"

Maria nu mai e fetiţă,
Acum, e-o mare proorociţă.
Şi nu exagerez deloc!
Prima femeie prooroc

De care spune Biblia,
Sora lui Moise-i! Maria!
Domnul, femeia o cinsteşte
Şi nici măcar nu o opreşte

Să aibă slujbe-n casa Sa.
Însă doreşte de la ea,
Locul să nu şi-l părăsească,
Ci vrea ca ea să se smerească.

De nu, o s-o smerească El!
Mariei, i-a făcut la fel
Când a cârtit, zicând că poate
Şi ea minuni să facă. Toate

Lucrările cele măreţe
Ar putea şi ea să le-nveţe!
Nu doar prin Moise, Dumnezeu
O să vorbească tot mereu!

Că doar, din Nil, ea l-a salvat,
De a ajuns aşa bărbat
Şi un prooroc atât de mare,
Încât îi dau toţi ascultare!

Dar Domnul, a urât cârtirea
Fiindcă prin ea, vorbeşte firea.
De-aceea, i-a dat boală grea,
Dar apoi, s-a-ndurat de ea.

Şi-a vindecat-o pe deplin
De orice boli, de orice chin
Şi de invidii, de cârtire
Şi de orice nemulţumire.

Căci Moise-atât de bun era,
Că s-a rugat şi pentru ea.
Acum şi noi să învăţăm
În viaţă cum să ne purtăm.

Femeia, Domnul ne-a-nvăţat
Ca să asculte de bărbat.
Căci slujba ei, de e curată,
Va căpăta bună răsplată.

Fiindcă-naintea Domnului,
Bărbat fără femeie nu-i.
Nici femeie fără bărbat,
Pentru că Domnul i-a creat.

'Naintea Lui, cei doi sunt una
Şi-aşa vor fi întotdeauna
Căci şi Hristos e tot aşa
Cu cei ce sunt mireasa Sa!

Ne-a explicat atât de bine:
"Eu Sunt în ei, iar Tu în Mine!"
Dar El de Tatăl asculta
Şi a făcut doar voia Sa.

Deci dragi surori, Domnul vă vrea
Ca să lucraţi în via Sa.
Şi în credinţă şi-ascultare
Veţi primi binecuvântare.